După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Centru de zi pentru copii la Satu Mare
Asociaţia „Acoperământul Maicii Domnului“ va amenaja un centru de zi pentru copii defavorizaţi, în locul unei foste centrale termice dintr-un cartier din municipiul Satu Mare. Preşedintele asociaţiei, pr. Tiberiu Vălean de la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, Protopopiatul Satu Mare, a anunţat că a fost obţinută autorizaţia de construcţie pentru Centrul „Sfânta Tatiana“, urmând să fie solicitat şi sprijinul firmelor de construcţii pentru donaţii. Centrul de zi se va adresa copiilor defavorizaţi din câteva cartiere din municipiul Satu Mare. Asociaţia sprijină 83 de copii şi 26 de mame, având şi un program after-school, cu nouă copii din ciclul primar şi zece din cel gimnazial. (Oana Rusu)



.jpg)
