În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Cerc pastoral în cartierul Militari din Capitală
La Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ a Parohiei Militari III, Protopopiatul Sector 6 Capitală, a avut loc ieri, 17 februarie, un cerc pastoral al preoţilor din cartierul Militari, sub coordonarea părintelui protopop Costel Burlacu. Evenimentul a început cu slujba Sfintei Liturghii. Lucrările întâlnirii a cărei temă a fost „Misiunea parohiei astăzi“ au fost deschise de părintele protoiereu Costel Burlacu, care a prezentat ordinea de zi şi a subliniat importanţa dinamizării misiunii în toate comunităţile parohiale, rugându-i pe toţi slujitorii prezenţi să îi îndrume şi să-i sprijine în parohiile lor pe părinţi pentru a se alătura Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie. După referatul susţinut de părintele Mihail Pîrlog, slujitor al parohiei-gazdă, au urmat dezbateri pe tema referatului.
În încheiere, părintele protoiereu Costel Burlacu a prezentat concluziile întâlnirii, subliniind importanţa acestor întâlniri preoţeşti, precum şi împlinirea în bună rânduială a tuturor aspectelor liturgice, social-pastorale, educative şi administrative. „În Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii astăzi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete organizăm tematic toate întâlnirile preoţeşti. Aceste dialoguri sunt utile pentru activitatea noastră pastoral-misionară, pentru îmbogăţirea fiecăruia din experienţa celuilalt, întrucât trăim vremuri în care suntem chemaţi să dăm mărturia vieţii celei adevărate, vieţii în Hristos. Această bună mărturie se oferă prin buna rânduială a slujbelor, prin permanentă catehizare, prin faptele milei creştine săvârşite într-un mod susţinut în fiecare comunitate şi prin implicare directă a preoţilor în educaţia creştină a copiilor noştri“, ne-a declarat părintele protopop Costel Burlacu. (Diac. Ciprian Bâra)