Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Cerc pastoral în Parohia Hărău
La Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Parohia Hărău, Protopopiatul Deva, a avut loc întâlnirea preoţilor din Cercul pastoral Hondol. Au participat, ca invitaţi, din partea Episcopiei Devei şi Hunedoarei arhimandritul Andrei Coroian, iar din partea Protopopiatului Deva - pr. Petru Costa.
În cadrul întâlnirii pastorale a fost săvârşită slujba parastasului pentru fostul paroh, pr. Petru Băluţă, apoi s-a desfăşurat un program religios, împreună cu membrii Asociaţiei „Oastea Domnului“, în cadrul căruia s-au ţinut cuvinte de învăţătură, s-au recitat şi interpretat poezii şi cântări specifice. (Pr. Petru Băluţă)



.jpg)
