În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Cerc pastoral în Parohia Negreşti II
În Parohia Negreşti II, Protopopiatul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, s-a desfăşurat miercuri, 19 martie 2014, întrunirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Mare Mucenic Mina“. De dimineaţă s-au oficiat Agheasma mică şi Taina Sfântului Maslu în Biserica „Sfânta Treime“ a parohiei, în prezenţa unui număr mare de credincioşi. Referatul cu tema „Sfânta Liturghie şi împărtăşirea credincioşilor“ a fost expus de pr. Nicolae-Viorel Coşofreţ de la parohia Dobreni.
„Credincioşii s-au arătat foarte interesaţi de acest subiect, având posibilitatea să înţeleagă ceea ce se întâmplă în cadrul Sfintei Liturghii. Astfel, părintele a subliniat importanţa acesteia în viaţa creştinului datorită faptului că Hristos ni se oferă ca hrană pentru mântuirea sufletului şi a trupului şi dobândirea vieţii veşnice. Pr. Nicolae-Viorel Coşofreţ a vorbit despre importanţa participării la Sfânta Liturghie în fiecare zi de duminică şi sărbătoare. De asemenea, a remarcat că practica unor credincioşi de a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului doar în Postul Mare, adică o singură dată pe an, reflectă o preocupare insuficientă pentru acest mare dar. La final, părintele paroh Vasile Solomon a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată, dar şi preoţilor împreună rugători ce aparţin cercului nostru pastoral“, a relatat pr. paroh Leonte Lehaci de la Parohia Negreşti 1. (C. Ciofu)