La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Cerc pastoral în Protopopiatul Făgăraş I
La Părău, judeţul Braşov, a avut loc recent întâlnirea preoţilor din cercul pastoral-misionar al Parohiilor Părău, Grid, Veneţia de Jos, Veneţia de Sus, Felmer, Văleni şi Lovnic.
La cercul pastoral coordonat de preotul Laurenţiu Urian, de la parohia gazdă, a fost prezent protopopul de Făgăraş I, Marcel Dobrea, şi secretarul protoieriei, pr. Claudiu Păun. La biserica din Parohia Părău s-a oficiat slujba Sfântului Maslu, la care au participat credincioşii din sat şi din parohiile învecinate. La sfârşitul slujbei religioase, protopopul Marcel Dobrea a rostit un cuvânt de învăţătură, prin care i-a îndemnat pe credincioşi să se întărească prin post şi rugăciune şi, totodată, să fie tari în credinţă. Credincioşii au fost îndemnaţi să-şi înscrie copiii la ora de religie, arătându-se dreptul copiilor botezaţi de a-şi cunoaşte credinţa precum şi faptul că fără această disciplină, educaţia unui copil nu este completă. La final, pr. Laurenţiu Urian, în calitate de gazdă, a mulţumit preoţilor participanţi pentru slujire şi a citit câteva versete din Epistolele către Timotei ale Sfântului Apostol Pavel în care bătrânii, văduvele, părinţii şi tinerii sunt îndemnaţi să rămână tari în credinţă şi în „învăţătura sănătoasă“ (1 Tim 4, 3). Au urmat dezbaterile cercului pastoral-misionar, la casa parohială din Părău, cu această ocazie fiind punctate problemele pe care le confruntă preoţii în această perioadă.
Preoţii l-au ales ca ocrotitor al cercului pastoral-misionar pe Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel şi cel căruia Apostolul Neamurilor i-a adresat două epistole pastorale, chipul său fiind un model pastoral în prezent. Prăznuirea lui, pe 22 ianuarie, va fi marcată, în fiecare an, prin activităţi comune ale preoţilor din cercul pastoral, menite să-i apropie pe tineri de Biserică.
Ultimele evenimente care au frământat societatea au fost pe agenda de lucru a cercului pastoral. Discuţiile s-au axat pe nevoia de a-i apropia şi mai mult pe tineri de Biserică. S-a hotărât ca după Paşti grupuri de tineri din parohiile cercului misionar să fie trimise în pelerinaj prin intermediul Agenţiei „Basilica Travel“ a Patriarhiei Române. Drumeţiile, taberele, activităţile recreativ-sportive vor fi alte mijloace prin care tinerii îi vor simţi aproape pe păstorii lor. S-a hotărât, de asemenea, ca întâlnirile cercului pastoral-misionar să se finalizeze de fiecare dată prin acţiuni concrete. (Ştefan Botoran)