În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Cerc pastoral-misionar la Parohia Turtureşti
Prăznuirea Sfinţilor şi Drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana a prilejuit întâlnirea preoţilor Cercului pastoral-misionar „Sfânta Ecaterina“ Girov din Protopopiatul Piatra Neamţ.
Marţi, 9 septembrie 2014, în biserica Parohiei Turtureşti s-au săvârşit Sfinţirea cea mică a apei şi Taina Sfântului Maslu de către soborul preoţilor giroveni.
Cuvântul de învăţătură a fost susţinut de către părintele Ionel Ababei de la Parohia Verşeşti, care a făcut referire la Sfinţii Ioachim şi Ana şi la importanţa sărbătorilor care preced începutul anului bisericesc. Ultima temă a reflectat considerente istorice şi teologice, care au oferit o mai bună înţelegere a Indictionului.
Părintele paroh Constantin Ţurcă a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru rugăciunea împlinită şi pentru implicarea în activităţile administrative şi filantropice ale parohiei.
Cercul pastoral-misionar „Sfânta Ecaterina“ Girov cuprinde 10 parohii şi este coordonat de părintele Constantin Ţurcă, care ne-a oferit mai multe detalii despre întâlnirea de marţi, cât şi despre viitoarele activităţi ale cercului: „Ziua a fost înălţătoare prin atmosfera de rugăciune şi prin importanţa duhovnicească, fiindcă avem mare evlavie către Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana. Am manifestat această trăire atât prin participarea la Taina Sfântului Maslu, prin comemorarea celor dragi trecuţi în veşnicie, dar şi prin aprecierea purtătorilor numelor sfinţilor părinţi, pentru care am oficiat un Te Deum de mulţumire. Punctăm dorinţa credincioşilor noştri de a participa la slujbe slujite în sobor şi credem că din acest motiv mulţi dintre ei sunt pelerini prin parohiile noastre la aceste momente de rugăciune comună. În anul 2014 am organizat deja şase din cele zece întâlniri, urmând ca în perioada de timp rămasă să ne întâlnim în rugăciune şi pentru prelegeri la parohiile Popeşti, Dăneşti, Girov şi Doina. Temele care vor fi prezentate vor atinge câteva puncte cheie pentru credincioşii noştri, cum ar fi prezenţa preotului în viaţa duhovnicească a creştinului, rolul canonului în Taina Sfintei Spovedanii, pregătirea pentru Taina Spovedaniei, şi fiindcă 2014 este an comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, am programat şi o temă specifică, anume Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu - ctitor de locaşuri sfinte“. (Pr. Ştefan Zaharia)