După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Cercul pastoral-misionar Radna, întrunit la Bârzava
Miercuri, 2 februarie 2011, preoţii din Cercul
misionar Radna s-au întrunit în comuna Bârzava. Datorită faptului că anul 2011 a fost declarat anul omagial al Tainei Sfântului Botez şi al Tainei Sfintei Cununii, părintele paroh Bândea Gheorghe a abordat tema "Slujba Sfântului Botez - semnificaţie teologică şi existenţială". La început, părintele paroh a scos în evidenţă câteva aspecte generale despre Taina Botezului, arătând că aceasta "are două părţi: lepădările cu mărturisirea numită catehizare şi botezul cu apă prin afundare de trei ori, în numele Sfintei Treimi, fiind completată de Taina Mirungerii". Folosindu-se de argumente scripturistice şi patristice, părintele paroh a arătat că "botezul creştin este cu adevărat naşterea noastră din nou". Pentru a conştientiza mai profund administrarea acestei Sfinte Taine de către preoţii săvârşitori, părintele paroh a expus şi câteva idei desprinse din învăţătura din Tesalonic: "Dator este preotul ca sfintele rugăciuni bine a le proceti şi a le zice cu socotinţă. Pentru cei ce se înfricoşează de multe ori de năluciri, aceasta o pătimesc fiindcă preoţii, cei ce i-au botezat pre ei, n-au zis rugăciunile cele de lepădare a diavolului..." La final s-au adus adăugiri şi completări temei discutate, s-au exprimat idei noi ce au fost supuse dezbaterii, după care părintele paroh i-a invitat pe cei prezenţi la o agapă frăţească. (Pr. Cosmin Balint)



.jpg)
