În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Cinstirea Sfântului Mina la Galați
Când Biserica Ortodoxă Română a făcut pomenirea Sfântului Mare Mucenic Mina, 11 noiembrie, biserica din municipiul Galaţi ce îl are ca ocrotitor spiritual pe acest sfânt ajutător şi grabnic folositor și-a sărbătorit hramul. În prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, un sobor de preoţi din municipiul Galaţi a oficiat Sfânta Liturghie. Au participat mulţi credincioşi din parohie şi din împrejurimi, dar şi mulţi elevi de la Şcoala Gimnaziala „Miron Costin”.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a rostit un cuvânt de învăţătură despre ajutorul sfinţilor în viaţa noastră: „Mărturisirea smerită şi iubitoare de Hristos o luăm de la Sfântul Mare Mucenic Mina, care are un loc aparte pentru mai toţi credincioşii Bisericii noastre. Din ce în ce mai mult înţelegem că darurile pe care le primim înapoi şi pe care, eventual, le-am pierdut nu sunt cele materiale. Sfântul Mina este cel ce ne ajută să recuperăm darurile cele mai scumpe: pe Domnul, pe sfinţii Săi, şi în această comunitate, mulţimea copiilor, care sunt darurile regăsite ale Bisericii prin Sfânta Împărtăşanie, prin programele educaţionale şi prin încurajarea pe care o dau acestei trainice comunităţi iubitoare de Dumnezeu şi de Sfântul Mina”. După Sfânta Liturghie, toţi copiii prezenţi la slujbă au primit dulciuri din partea Părintelui Arhiepiscop, iar credincioşii veniţi la biserică au primit daruri din partea parohiei.
În zilele premergătoare sărbătorii, în cadrul activităţilor social-filantropice desfăşurate de hramul bisericii, preotul paroh Nicolae Ionaşcu și preoţii coslujitori, membrii organismelor parohiale şi voluntari au oferit pachete cu alimente, obiecte de primă necesitate, îmbrăcăminte şi încălțăminte familiilor sinistrate din judeţul Galaţi.