În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Cinstirea Sfintelor Femei Mironosițe și a tradițiilor seculare la Galați
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit duminică, 19 mai, Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Mucenic Antim” din orașul Galați, care și-a sărbătorit cel de-al doilea hram, închinat Femeilor Mironosițe, iar la final a binecuvântat noile clopote ale bisericii. Vineri seară, 17 mai, ierarhul s-a aflat în mijlocul tinerilor care au vizitat Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos.
În cuvântul de învățătură rostit duminică în biserica Parohiei gălățene „Sfântul Mucenic Antim”, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, care relatează momentul în care Femeile Mironosițe au venit la mormântul Domnului, devenind primele martore ale Învierii. „Astăzi, la reînnoirea luminii Învierii Mântuitorului, în esențialul ei misionar, a treia duminică vorbește despre apostolatul Domnului Hristos, care propovăduiește prin faptă, binefacerea învierii iubirii milostive prin Femeile Mironosițe de acum două mii de ani, care se regăsesc în buchet astăzi în familie, în spital, educație, societate și în viața noastră. Prezente și aici, în Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, se actualizează mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”, a spus ierarhul.
Ziua de prăznuire a Sfintelor Femei Mironosiţe s-a încheiat în această parohie gălăţeană cu sfinţirea noilor clopote instalate în turlele mici ale bisericii, ne-a transmis pr. Rareș Bucur, consilier eparhial.
Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos şi-a deschis porțile, și anul acesta, pentru publicul gălățean și nu numai, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”. Instituția a oferit publicului, pe lângă expoziția permanentă, și alte două expoziții temporare, precum și o serie de momente artistice inedite.
Seara culturală a fost deschisă cu o șezătoare, organizată în parteneriat cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Ansamblul folcloric „Doina Covurluiului” i-a încântat cu acest prilej pe vizitatori cu dansuri și cântece tradiționale românești, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
În mijlocul vizitatorilor s-a aflat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian care i-a binecuvântat: „Evenimentul cultural transformă o noapte într-o luminoasă bucurie a prețuirii tradițiilor, istoriei, frumuseții, în aceste catedrale ale sufletului, minții și inimii care sunt muzeele. Cu atât mai mult, în instituția noastră, ne-am bucurat de Vecernia Duminicii a 3-a, numită și a purtătoarelor de miruri și de aromate, mironosițele femei. Suntem, de fapt, într-o priveghere. Pe lângă sfintele icoane, de data aceasta admirăm și învelișul tradițional iconic al costumului românesc, care nu-i luat din lada de zestre, ci este lucrat de mâinile harnice ale bunicilor care au predat deja această taină nepoților. Putem vorbi de o reînviere a tradiției portului, a tradiției culinare autentice și a obiectelor de înfrumusețare a sufletului și a familiei. Muzeul este o catedrală a reînvierii continue a istoriei și a culturii prin credință și a spiritualității prin hărnicia tuturor”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
În cadrul circuitului muzeal vizitatorii au avut prilejul de a admira și expoziţia temporară „Radiouri cu lămpi din perioada 1923-1967”, organizată cu sprijinul colecţionarului ing. Nicuşor Popoacă.