Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cinstitele moaște ale Sfintei și Dreptei Ana la Catedrala Încoronării din Alba Iulia
La Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia a fost adusă spre închinare racla cu un fragment din cinstitele moaște ale Sfintei și Dreptei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în 26 iulie. Delegația Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bologna ce a însoțit racla a fost întâmpinată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Ierarhul, membrii delegației Eparhiei Romano-Catolice din Italia și preoţii de la Mănăstirea Oașa și de la Schitul Găbud au luat parte la procesiunea cu sfintele moaște în jurul catedralei, alături de clerici și credincioși, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
În cuvântul adresat celor prezenți, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Irineu a vorbit despre modelul de viețuire morală al Sfintei și Dreptei Ana, ca una care a născut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. La final, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să acorde cuvenita cinstire Sfintei Ana prin imitarea virtuților mamei Preasfintei Fecioare Maria, respectiv credința în Mântuitorul Iisus Hristos, postul, rugăciunea neîncetată, smerenia, iubirea semenilor și încrederea totală în împlinirea rânduielii lui Dumnezeu. Înaltpreasfinția Sa a mulțumit membrilor delegației Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bologna pentru bucuria prilejuită de prezența cinstitului odor în mijlocul credincioșilor din Eparhia Alba Iuliei.
Mons. Juan Andres Caniato, membru al delegației care a însoțit cinstitele moaște ale Sfintei Ana, și-a exprimat bucuria prilejuită de prezența la Catedrala Reîntregirii.
De la ora 17:00, a fost săvârşită slujba Acatistului Sfintei și Dreptei Ana, urmată de slujba Vecerniei mari cu Litie. În acest timp și până la ora 00:00, peste 7.000 de credincioși s-au închinat cinstitelor moaște ale Sfintei și Dreptei Ana. La ora 00:00, delegația Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Bologna a plecat la Mănăstirea Oașa, unde a dus spre închinare fragmentul din moaștele Sfintei Ana. Prezența cinstitului odor a împodobit și înfrumusețat sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, din 27 iulie, cel de-al doilea hram al așezământului monahal, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.