În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Colegiul Național „Sfântul Sava” din București la ceas aniversar
Și în acest an, evenimentele prilejuite de ziua Colegiului Național „Sfântul Sava” din București au debutat marți, 5 decembrie, cu tradiționala slujbă de Te Deum, în care elevii și profesorii au înălțat rugăciuni de mulțumire, dar s-au rugat și pentru sufletele ctitorilor, profesorilor și elevilor și ale tuturor ostenitorilor acestei instituții de învățământ trecuți la Domnul. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți sub protia părintelui Marin Comănescu, protoiereu al Protoieriei Sector 1 Capitală. Din soborul slujitor au mai făcut parte părintele Florin Nectarie Busuioc, protoiereu al Protoieriei Sector 3 Capitală; părintele Marian Dobrică, secretar al Protoieriei Sector 6 Capitală, și părintele Alin-Florin Sandu, preot paroh la Biserica Amzei.
În cuvântul de învățătură, părintele protoiereu Florin Nectarie Busuioc a remarcat profunda trăire a elevilor participanți la slujba religioasă.
De asemenea, directoarea Ana Stoica a evidențiat importanța acestei zile pentru elevii, profesorii și absolvenții Colegiului Național „Sfântul Sava”. Slujba de Te Deum a fost urmată de concursul de istorie câștigat de elevii clasei a IX-a D, profilul științele naturii, precum și de lansarea noii ediții a Anuarului Colegiului Național „Sfântul Sava”. Evenimentele s-au încheiat cu un spectacol desfășurat în sala de festivități a liceului, pus în scenă de cei mai talentați elevi ai liceului, sub îndrumarea profesoarei de muzică Ileana Niță.