Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
„Colinda sfântă din sufletul copiilor“
Mâine, 18 decembrie 2009, la ora 12:00, în sala „Europa Christiana“ a Palatului Patriarhiei, va avea loc tradiţionala serbare de Crăciun „Colinda sfântă din sufletul copiilor“ la Naşterea Domnului, la care vor participa grupuri de colindători din întreaga ţară. În cadrul serbării, vor fi decernate premiile concursului naţional „Icoana din sufletul copilului“ - 2009, ediţia a XVII-a, organizat de revista pentru copii şi părinţi „Chemarea Credinţei“ a Patriarhiei Române, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, şi va fi vernisată expoziţia concursului (etapa finală).



.jpg)
