Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Colindători la Patriarhie
▲ Patriarhia Română a organizat aseară, prin intermediul postului de radio Trinitas, concertul de colinde la care au participat mai multe coruri din Bucureşti ▲ Este o tradiţie ca, din anul 2002, postul de radio Trinitas să organizeze concerte de colinde în care să reunească cele mai importante formaţii corale de acolo de unde Radio Trinitas îşi are sediul ▲
Aseară, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Aula Mare a Palatului Patriarhiei, a avut loc concertul anual de colinde al Patriarhiei Române. Concertul a fost susţinut de următoarele formaţii corale: Corul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ - Bucureşti, dirijor pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu; Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Nifon“ - Bucureşti, dirijor pr. prof. Marian Colţan; Corul de copii „Symbol“ al Patriarhiei Române, dirijor diac. prof. Jean Lupu; Corala preoţilor „Sfântul Apostol Andrei“ din Capitală, dirijor prof. conf. Valentin Gruescu; Corala „Nicolae Lungu“ a Patriarhiei Române, dirijor pr. Constantin Drăguşin. Concertul a fost urmărit de sute de credincioşi, la eveniment fiind prezent şi Întâistătătorul Bisericii noastre. Întrucât, la închiderea ediţiei, concertul era încă în desfăşurare, detalii despre acest eveniment veţi putea afla în numărul de mâine al „Ziarului Lumina“. Concertul de colinde - tradiţie pentru Radio Trinitas Începând cu anul 2002, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a organizat concertul anual de colinde prin intermediul postului de radio Trinitas. O dată cu înfiinţarea unui nou sediu la Bucureşti, Radio Trinitas a organizat anul acesta şi concertul de colinde al Patriarhiei Române. „Este o tradiţie ca din anul 2002, postul de radio Trinitas să organizeze concerte de colinde în care să reunească cele mai importante formaţii corale de-acolo de unde Radio Trinitas îşi are sediul. Din data de 27 octombrie, ziua Sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabi, anul acesta, postul de radio Trinitas are un nou sediu, cel din Bucureşti, alături de cel din Iaşi. Anul acesta organizăm, astfel, două concerte de colinde: concertul de colinde al Patriarhiei, în data de 9 decembrie, şi concertul de colinde al Moldovei şi Bucovinei, în data de 16 decembrie“, a declarat pr. Ciprian Apetrei, consilier patriarhal, directorul postului de radio Trinitas. Părintele consilier Ciprian Apetrei a explicat la Radio Trinitas şi de ce acest concert este organizat prin intermediul postului de radio Trinitas: „Acest concert este organizat de Radio Trinitas, pentru că Radio Trinitas este cel mai important difuzor de colinde în momentul acesta în ţara noastră, este cel mai important mijloc misionar al Bisericii Ortodoxe Române şi are o largă audienţă în rândul ascultătorilor din întreaga ţară. La Bucureşti este prima dată când organizăm acest concert şi de aceea ne-am gândit să aducem cele mai importante coruri, pe care le-am considerat noi la momentul acesta. Evident că sunt mult mai multe coruri care vor participa în anii următori la acest concert“. Radio Trinitas a transmis în direct concertul de colinde al Patriarhiei Române. De asemenea, acest eveniment a fost transmis în direct, prin satelit, şi de Trinitas TV, parte integrantă a Centrului de presă „Basilica“ al Patriarhiei Române, din care mai fac parte Radio Trinitas, „Ziarul Lumina“ şi săptămânalul „Lumina de duminică“.