În această seară, 15 octombrie, începând cu ora 20:00, racla Sfântului Paisie de la Sihăstria a fost dusă înapoi la Mănăstirea Sihăstria din jud. Neamț, iar moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost
Coliturghisire arhierească la Catedrala episcopală din Gyula
La Catedrala episcopală din Gyula, Sfânta Liturghie a fost săvârşită duminică, 13 mai, de Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, şi de Preasfinţitul Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. În cuvântul de învăţătură, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Calinic a subliniat semnificaţiile teologice şi duhovniceşti ale pildei Femeii samarinence, care se citeşte în toate bisericile ortodoxe în această duminică. "Prezenţa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Calinic în oraşul care adăposteşte şi sediul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria şi coliturghisirea arhierească de la Catedrala episcopală din Gyula sunt semnele comuniunii frăţeşti între eparhiile Patriarhiei Române, din ţară şi de peste hotare, şi a adus multă bucurie în sufletele tuturor credincioşilor", se precizează în comunicat.



.jpg)
