Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Comemorarea eroilor români la Mărășești
La Mausoleul Eroilor Români din Primul Război Mondial de la Mărășești, județul Vrancea, duminică-seară, în 6 august, a avut loc un eveniment comemorativ intitulat „Centenarul Marelui Război, Vrancea Eroică 1917-2017”. La eveniment au participat oficialități ale statului român, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanți ai autorităților centrale și locale.
Delegatul Patriarhului României la Centenarul Marelui Război a fost Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal. Au fost prezenți președintele României, Klaus Iohannis; premierul României, Mihai Tudose; Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei; reprezentanți ai Armatei Române, ai autorităților publice centrale și locale, ai partidelor politice, ai cultelor, ambasadori, veterani de război, precum și câteva mii de oameni. Ceremonia a început cu intonarea Imnului național, după care au fost trase 21 de salve de tun, iar avioane de luptă din dotarea Forțelor Aeriene Române au survolat zona mausoleului.
În continuare, președintele României a decorat drapelele de luptă a 9 mari unități militare, continuatoarele unităților militare care au luptat acum 100 de ani. De asemenea, plutonierul în retragere Daniel Porumb, rănit în teatrul de operații din Irak în 2007, a vorbit despre semnificația Mausoleului de la Mărășești și a prezentat o scurtă istorie a luptelor din 1917. Slujba de pomenire a eroilor căzuți în Primul Război Mondial a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon și Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, înconjurați de un sobor de preoți. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Târgoviștei a dat citire mesajului de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. „Astăzi, comemorăm cu solemnitate, recunoștință și evlavie jertfa eroilor căzuți pentru apărarea țării și a valorilor creștine și naționale. Aici, la Mărășești, înaintașii noștri au scris o glorioasă pagină de eroism și vitejie, pentru ca pământul țării noastre să fie liber de orice asuprire, pentru ca idealul de secole al tuturor românilor, crearea României Mari, să se împlinească”, se arată în mesajul transmis de Patriarhul României. În cadrul ceremoniei au susținut discursuri președintele Klaus Iohannis; președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, precum și alți reprezentanți.
Cruce comemorativă la Haret
Tot duminică a avut loc o ceremonie militară și religioasă la Cota 100 din localitatea Haret (Mărășești). Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a sfințit Crucea comemorativă ridicată în cinstea căpitanului Grigore Ignat și a celor 200 de militari români din compania de mitraliori, căzuți la datorie la Cota 100, pentru îndpelinirea misiunii de luptă: „Pe aici nu se trece!”.
La finalul slujbei de Sfințire, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a precizat că „ori de câte ori ne întâlnim la un moment comemorativ sau de pomenire a sufletelor celor ce s-au jertfit pentru patrie și neam, cea mai mare recunoștință pe care noi putem să o arătăm lor este aceea de a le urma exemplul. Toți, indiferent de responsabilitatea pe care o are fiecare în societate – în Armată, în Biserică sau în alte domenii de activitate –, să învățăm să fim uniți între noi și să prețuim ceea ce am primit de la înaintași, moștenirea culturală, spirituală și pământul sfânt al patriei noastre, care a fost udat cu sânge de eroi”.
Manifestările comemorative de la Mărășești au fost organizate de Consiliul Județean Vrancea, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale.