De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Comunicat de presă: Stadiul implementării proiectului „Lucrări de restaurare, consolidare şi protecţie a monumentului Palatul Patriarhiei Bucureşti”
Stadiul implementării proiectului „Lucrări de restaurare, consolidare şi protecţie a monumentului Palatul Patriarhiei Bucureşti”
București, 9 noiembrie 2015
PATRIARHIA ROMÂNĂ are în derulare proiectul „LUCRĂRI DE RESTAURARE, CONSOLIDARE ŞI PROTECŢIE A MONUMENTULUI PALATUL PATRIARHIEI BUCUREŞTI”. Acesta este finanţat din Fonduri Structurale în cadrul Regio - Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă și promovarea turismuluI, DMI 5.1 „Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/modernizarea infrastructurilor conexe”.
Valoarea totală a proiectului este de 84.914.480,38 lei, iar finanțarea nerambursabilă este de 67.233.162,48 lei. Termenul de finalizare a lucrărilor este 31 decembrie 2015.
Proiectul are ca obiectiv general creşterea importanţei culturii şi turismului, ca factori ce stimulează creşterea economică și valorificarea patrimoniului cultural–religios. Scopul implementării acestui proiect îl reprezintă creșterea atractivității Capitalei ca destinație turistică și culturală.
Lucrările de restaurare, consolidare şi protecţie a Palatului Patriarhiei sunt în derulare. Până în prezent, acestea au fost executate în proporţie de 80%, partea cea mai dificilă – execuţia lucrărilor de consolidare - a fost finalizată încă din luna septembrie.
Proiectul se derulează în Regiunea București-Ilfov și este gestionat de către Autoritatea de Management pentru Regio - Programul Operaţional Regional 2007-2013 – Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice, Tel.: 037-211.14.09 și de către Organismul Intermediar pentru Regio - Programul Operaţional Regional 2007-2013 – Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov, Tel./fax: 021-315.96.59.
Mai multe informaţii referitoare la proiect se pot obţine de la:
Pr. Liviu Nechita - Manager Proiect
Tel./Fax: 021-406.71.66
E-mail: palatul.patriarhiei@patriarhia.ro