În jur de 30 de masteranzi din anul I ai secției „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au vizitat recent Palatul
Comuniune prin rugăciune și sport în Bavaria
Parohia Ortodoxă Românească din Donauwörth, Germania, a fost în ziua de 19 iulie gazda celei de‑a doua ediții a Turneului de fotbal al Protopopiatului Ortodox Român al Bavariei de Sud, un eveniment care a reunit credincioși, clerici și tineri din mai multe parohii, într‑o atmosferă de comuniune, bucurie și prietenie.
Manifestarea a fost deschisă printr‑o slujbă de binecuvântare, la care au luat parte preoți și credincioși din regiune, alături de participanții la competiție. În cuvântul adresat celor prezenți, părintele Alexandru Nan, protopop al Bavariei și paroh al Parohiei Ortodxe Românești „Nașterea Domnului” din München, a evidențiat importanța acestor inițiative care aduc împreună oameni de toate vârstele, întărind legătura frățească dintre parohii și promovând valori precum respectul, spiritul de echipă și jocul curat.
La competiție au luat parte 14 echipe, împărțite în două grupe, care au evoluat pe teren cu dăruire, entuziasm și spirit de echipă. Participanții au dat mărturie despre unitate, prietenie și respect reciproc, oferind un frumos exemplu de comuniune în Hristos, exprimată și prin sport.
Locul I a fost obținut de echipa Parohiei românești din Garmisch‑Partenkirchen, care a evoluat sub numele „Geto‑Dacii”. Victoria lor a fost marcată de o profundă încărcătură sufletească, fiind dedicată colegului și prietenului Andrei Stoicescu, trecut la cele veșnice cu o lună în urmă, în urma unui tragic accident petrecut pe Allianz Arena din München. Momentul a fost primit cu multă solidaritate din partea celorlalte echipe, care au transmis mesaje de compasiune și sprijin, fiind păstrate clipe de reculegere în memoria acestuia.
Locul 2 a fost obținut de echipa FC Parohia Altötting, iar locul 3 a revenit formației FC Ardelenii, reprezentând Parohia ortodoxă din Nördlingen.
Toate cele trei echipe clasate pe podium au fost răsplătite cu daruri, iar restul formațiilor participante au primit diplome de apreciere, în semn de recunoaștere pentru efortul și implicarea lor.






.jpg)
