Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Concert caritabil în Catedrala Episcopală din Tulcea
În Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Tulcea a avut loc marți, 16 aprilie, concertul caritabil „Iată, Mirele vine!”. Au interpretat cântece și pricesne specifice Postului Mare grupul minicoral misionar al Episcopiei Tulcii, corul Seminarului Teologic „Sfântul Cuvios Ioan Casian” și solista Elena Lazăr de la Liceul de Arte „George Georgescu” din Tulcea.
Evenimentul caritabil a fost organizat de Seminarul Teologic, Catedrala Episcopală și Centrul eparhial, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Tulcea. Arhid. prof. Gheorghe Cristian Gorun a rostit cu acest prilej o meditație duhovnicească despre post, pocăință, rugăciune și milostenie. „Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a adresat asistenței un mesaj arhieresc prilejuit de perioada prepascală în care ne aflăm, îndemnând pe credincioși la rugăciune și milostenie în vremea postului, felicitând organizatorii și corurile care au interpretat. Concertul prepascal de la Catedrala Episcopală «Sfântul Ierarh Nicolae» din Tulcea face parte dintr-o serie de manifestări muzical-artistice și filantropice desfășurate în perioada Postului Mare în mai multe parohii din municipiu şi din județ. Concertul face parte din proiectul ROSE (Romania Secondary Education Project) și, pe lângă latura artistică, a avut și un scop caritabil: strângerea de fonduri pentru susținerea copiilor cu situații materiale modeste înscriși la Grădinița «Sfântul Nichita Romanul» ce funcționează sub tutela Seminarului Teologic din Tulcea”, ne-a declarat părintele Felix Neculai, consilier cultural în cadrul Administrației eparhiale a Episcopiei Tulcii.



.jpg)
