În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Concert caritabil la Parohia Brâncuși din Capitală
Biserica Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan Rusul”-Brâncuși, Paraclis Patriarhal, s-a desfășurat luni, 30 mai 2022, concertul caritabil „Alături de Irene”, susținut de Corul „Evia” al lăcașului de cult.
Prin acest concert caritabil preoții și credincioșii din sectorul 6 al Capitalei au venit în sprijinul familiei arhidiaconului protopsalt Mihail Bucă, conducătorul Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, a cărei fiică a fost diagnosticată cu leucemie acută mieloblastică, informează TRINITAS TV.
„Clericii și credincioșii din Protoieria Sector 6 Capitală sunt solidari cu părintele arhidiacon Mihail Bucă. Nădăjduim că acest eveniment este un act de bucurie, de binecuvântare și de întărire sufletească pentru părintele și pentru micuța Irene Ecaterina. Pe lângă concertul organizat de Corul «Evia», părintele diacon Radu Mihai Constantin a organizat și un târg caritabil, tocmai pentru a-i învăța și pe micuții creștini să fie solidari în suferință”, a declarat părintele Costel Burlacu, protopop al Protoieriei Sector 6 Capitală.
În urma concertului, a fost strânsă suma de 80.000 de lei.
Corul „Evia” a fost înfiinţat în anul 2007 şi poartă numele insulei unde se află moaştele Sfântului Ioan Rusul, ocrotitorul parohiei.



.jpg)
