După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Concert caritabil organizat de Biroul de Asistenţă Socială „Diaconia“
Printre numeroşii artişti care vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Iaşi se numără Sofia Vicoveanca, Ştefan Deaconiţa, Mihai Ciobanu (din Republica Moldova) sau membrii Ansamblului "Balada Bucovinei".
Biroul de Asistenţă Socială "Diaconia" al Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor vă invită vineri, 20 aprilie, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Iaşi, la concertul caritabil "Cântec pentru suflet". Vor cânta pentru dumneavoastră: Sofia Vicoveanca, Ştefania Rareş, Elena Merişoreanu, Elisabeta Turcu, Mihai Ciobanu (din Republica Moldova), Anton Achiţei, Maria Şalaru, Ansamblul "Balada Bucovinei" (condus de George Sârbu), Elena Pădure, Ştefan Pintilie, Elena Macarie, Călin Brăteanu, Ştefan Deaconiţa, Maria Costioaia, Pamfil Roată şi Ansamblul "Pojorâta", Ioan Ursache, Brânduşa Covalciuc Ciobanu, Constantin Bahrim, Ansamblul "Dorna Dorului" (condus de Lili Cionca) şi Gheorghe Străjer, cu Ansamblul "Plaiurile Pojorâtei". Biletele se găsesc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Iaşi, la Biroul de Asistenţă Socială "Diaconia", librăriile mitropolitane "Sf. Cuvioasă Parascheva", precum şi la bisericile din Iaşi. Preţul unui bilet este de 30 RON, iar fondurile obţinute în urma acestui eveniment caritabil vor fi folosite la susţinerea mai multor proiecte derulate de Biroul de Asistenţă Socială "Diaconia". Printre obiectivele vizate se numără: acordarea de burse unor copii din mediul rural, sprijinirea familiilor cu mulţi copii aflate în evidenţele Biroului, susţinerea financiară a tinerilor care părăsesc centrele de protecţie socială pentru o mai bună integrare în societate sau dezvoltarea unui centru de zi pentru persoane cu deficienţe de auz şi vorbire din Iaşi. Mai multe detalii puteţi obţine la numărul de telefon 0724.252.974.



.jpg)
