După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Concert caritabil pentru copiii Maternităţii „Cuza Vodă“
Biserica „Naşterea Domnului“ din incinta Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi organizează, cu prilejul sărbătorii Bunei Vestiri, un concert caritabil la Biserica Bărboi din Iaşi. Repertoriul de cântece religioase va fi susţinut mâine, de la ora 15:00, de copiii şi elevii de la mai multe grădiniţe şi şcoli din Iaşi. Ieşenii care vor veni la acest eveniment, care va avea loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, vor putea dona hăinuţe, articole de igienă pentru nou-născuţi şi bani necesari pentru tratamentele pruncilor care provin din familii nevoiaşe. „În ziua sărbătorii Bunei Vestiri vom oferi flori, iconiţe şi articole de îmbrăcăminte mamelor aflate în spital. Mai mulţi preoţi din Protopopiatul Iaşi 1 s-au alăturat acţiunii noastre caritabile“, a spus părintele Dănuţ Damaschin, pr. misionar de caritate la biserica Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi. (C.C.)



.jpg)
