Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Concert de colinde al corurilor Facultăţii de Teologie din Arad
Vineri, 13 decembrie, în sala de concerte a Filarmonicii de Stat din Arad, a avut loc tradiţionalul concert de colinde susţinut de cele două coruri ale Facultăţii de Teologie arădene: Corul dirijorilor masteranzi şi Corul mixt, instruite şi dirijate de conf. univ. dr. Mircea Remus Buta. Ediţia din anul acesta, cu numărul XXI, s-a desfăşurat sub genericul „Minune prea mare“.
La manifestare au participat Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, ostenitorii Centrului eparhial, conducerea Universităţii „Aurel Vlaicu“, a Facultăţii de Teologie, cadre universitare, studenţi şi un numeros public.
Repertoriul concertului a cuprins melodii bisericeşti, colinde tradiţionale, colinde de factură folclorică.
O manieră deosebită a fost şi dirijarea unor colinde de către studenţi. Ei au avut posibilitatea de a-şi alege piesa pe care au considerat-o potrivită lor. Cât priveşte soliştii, aceştia au acceptat părţile de solo încercând să-şi dezvolte dicţia şi interpretarea. Sensibilitatea lor diferită, precum şi viziunea dirijorilor variată au oferit publicului o paletă bogată în maniera de abordare. S-a putut remarca un echilibru deosebit între nivelul posibilităţilor coriştilor şi coeficientul de dificultate al repertoriului.
Corul dirijorilor masteranzi a obţinut anul acesta două locuri I la concursul internaţional desfăşurat în Belarus, oraşul Grodno, la care au participat 26 de formaţii din 6 ţări şi la Concursul naţional al corurilor bărbăteşti ale facultăţilor de teologie din România, desfăşurat la Deva. De asemenea, este de consemnat prodigioasa activitate şi deosebitul profesionalism al dirijorului acestor coruri, conf. univ. dr. Mircea Remus Buta, titularul Catedrei de muzică bisericească şi cântare corală şi dirijat, care anul acesta a obţinut locul I la secţiunea Compoziţie, din cadrul Concursului „Lăudaţi pe Domnul“.