Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Concert de colinde în Episcopia Oradiei
Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi cu Centrul Cultural Ortodox „Catedrala cu Lună“ Oradea, a organizat concertul de colinde „Hristos Se naşte, măriţi-L!“, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei. Evenimentul a avut loc ieri, 9 decembrie 2009, în Catedrala cu Lună din Oradea şi au concertat corurile a şapte şcoli şi licee din eparhie. Acest concert, ce s-a bucurat de prezenţa PS Episcop Sofronie al Oradiei, a deschis seria concertelor de colinde ce se vor organiza în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei în această perioadă binecuvântată, premergătoare marelui praznic al Naşterii Domnului.



.jpg)
