În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Concert de colinde în Parohia „Sfântul Dumitru” din Ploiești
Parohia „Sfântul Dumitru” din municipiul Ploiești, Protoieria Ploiești Nord, a organizat duminică, 9 decembrie, un concert dedicat Anului Centenar și praznicului Nașterii Domnului. Concertul
a fost susținut de grupul vocal-instrumental format din elevi de la Școala Gimnazială „Ioan Grigorescu” din Ploiești și copii din localitatea Boldești-Scăeni. Copiii au fost dirijați de Anton Constantin, instrumentist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești și profesor de muzică la școala menționată. În cadrul concertului a avut loc și un recital de pian, susținut de eleva Delia Ioan Șerban, clasa a VI-a de la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești, distinsă cu numeroase premii la concursuri naționale și internaționale. Concertul s-a încheiat cu recitalul unui grup de colindători, dirijați de Eduard Tocan. La final, părintele protoiereu Adrian Matei, precum și părintele Dumitru Bogdan, organizator al evenimentului, au adresat mulțumiri interpreților, oferindu-le câte un dar.