În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Concert de colinde la Catedrala episcopală din Slobozia
Colindele româneşti au răsunat joi, 15 decembrie 2011, în Catedrala episcopală "Înălţarea Domnului" din Slobozia, în cadrul celei de-a patra ediţii a concertului de colinde intitulat "Hristos se naşte, slăviţi-L!", informează sf-esc.ro. Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, alături de autorităţi locale şi mulţime de credincioşi. Minunea Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost vestită în acest an de nouă formaţii corale, printre care grupurile tuturor protopopiatelor din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Corul Seminarului Teologic "Sfântul Ioan Gură de Aur" şi Corul "Voces" al Liceului de Artă "Ionel Perlea". Misiunea de a aduce colindul românesc în sufletul românilor a fost încheiată de Grupul "Tradiţia Românească" din Bucureşti. Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a vorbit credincioşilor despre tradiţia colindelor, îndemnându-i să ducă vestea cea bună tuturor care sunt în suferinţe şi încercări. La finalul concertului, toţi copiii care au fost prezenţi la Catedrala episcopală au primit daruri de Crăciun din partea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. (S.D.)



.jpg)
