În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Concert pascal în Parohia „Sfinții Mărturisitori” Valdemoro
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și al Portugaliei, Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea” Valdemoro împreună cu Asociația „Armonia” au organizat duminică, 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, un concert coral pascal. Invitat de onoare a fost Corul „Millennium” din Slatina, județul Olt.
Condusă de prof. Alexandru Chirilă Stanciu, formația corală a adus în fața publicului român și spaniol un concert de înaltă ținută artistică, ce a inclus cântece laice și religioase corale, piese folclorice românești și din repertoriul internațional. Acompaniamentul la pian a fost realizat de prof. Ion Constantin. În holul principal s-a amenajat un colț al satului românesc, fiind expuse obiecte tradiționale și costume populare transilvănene din colecția parohiei și a unor persoane private, foarte apreciat de către vizitatorii spanioli.
La jumătatea concertului a fost proiectat un film cu imagini reprezentative din România, realizat de Javier Vicente Sequeiros.
În semn de recunoștință pentru efortul deosebit de a promova valorile muzicii corale în comunitățile românești din Regatul Spaniei, pr. Dorin Sas a înmânat corului - din partea Preasfințitului Părinte Timotei - o diplomă de excelență.
Au rostit cuvinte de mulțumire Excelența Sa Guillermo Gross del Rio, primarul municipiului Valdemoro, și maica superioară Ana Maria Oliva, directoarea Colegiului Nuestra Seňora Valdemoro. Au fost prezenți de asemenea și alți reprezentanți ai autorităților locale, nelipsiți la acest gen de manifestări organizate de comunitatea românească.