În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Concert prepascal în Episcopia Tulcii
În Biserica „Sfânta Treime” din Tulcea s-a desfășurat marți, 12 aprilie, concertul prepascal „Urcuș spre Înviere”. Au interpretat cântece specifice perioadei Postului Mare și pricesne Corul „Carpe in Deum” al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Casian”; Corul „Muzica” al Liceului de Arte „George Georgescu”; și Corala „Casiana”, toate fiind din Tulcea, dirijate de către arhidiaconul prof. Gorun Gheorghe Cristian. În deschidere, preotul Ispas Romeo Gabriel, protopop de Tulcea, a adresat asistenței un cuvânt de bun venit și a prezentat evenimentul.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a adresat asistenței un mesaj prilejuit de perioada prepascală în care ne aflăm, îndemnându-i pe credincioși la rugăciune și milostenie în vremea postului, felicitând organizatorii și corurile care au interpretat pentru emoția puternică a rugăciunii transmisă prin cânt.
La eveniment au participat credincioși din parohie și din municipiul Tulcea, primarul Ștefan Ilie, directorii celor două unități de învățământ și elevi de liceu.



.jpg)
