La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Concert tradiţional la parohia ilfoveană Tâncăbești
Parohia Tâncăbeşti din judeţul Ilfov a organizat de curând un eveniment cultural în cadrul căruia cele două coruri ale parohiei au interpretat cântece religioase şi pricesne în cinstea Maicii Domnului, dar şi piese patriotice şi folclorice, se arată într-un comunicat al serviciului de presă al parohiei.
În deschiderea momentului cultural, corul de credincioși al parohiei a interpretat o suită de cântări şi pricesne în cinstea Maicii Domnului. Apoi, Corul de copii „Alexandru Neagu”, dirijat de părintele paroh Marian-Daniel Vasluianu, a interpretat o serie de piese patriotice și folclorice, deschizând concertul cu intonarea Imnului Naţional.
Evenimentul a continuat cu un vernisaj și târg de obiecte realizate de copii în cadrul celor trei programe educaționale gratuite desfășurate de parohie în fiecare zi de sâmbătă: Atelierul de pictură „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, coordonat de doamna profesoară Valeria Tofan, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România; cursul de confecționat obiecte handmade, susținut de doamna Marcela Vasluianu, respectiv atelierul de cusut, coordonat de doamna Liliana Dumitru. Corul de copii „Alexandru Neagu” al Parohiei Tâncăbești a fost înființat la jumătatea lunii iunie 2020 și numără în prezent 20 de membri, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. Ansamblul își propune să abordeze piese special alese pentru cei mici din repertoriul religios, popular, patriotic, precum și din repertoriul contemporan național și internațional. Periodic au loc preselecții pentru copiii care doresc să se alăture acestui proiect cultural-educațional.
Numele corului de copii al Parohiei Tâncăbești evocă memoria unei personalități marcante a satului, Alexandru Neagu, profesorul care timp de 80 de ani a avut o activitate muzicală impresionantă, de numele lui legându-se şi istoria corului bisericii din localitate.