În perioada 30 iunie - 8 iulie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, a debutat seria taberelor de vară din Eparhia Buzăului şi Vrancei. Acestea sunt organizate de Sectorul învățământ și activități cu tineretul al eparhiei, în parteneriat cu Asociația „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” - Iași.
Concerte de colinde la Onești și Târgu Ocna, Bacău
Protopopiatul Onești organizează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în parteneriat cu Primăria Onești și Primăria Orașului Stațiune Târgu Ocna, două seri de colinde interpretate de Corala Armonia din Constanța. Potrivit unui comunicat de presă al Protoieriei Onești, primul concert are loc în 13 decembrie, de la ora 17:00, la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh-Onești, iar a doua zi, 14 decembrie, tot de la ora 17:00 va avea loc un concert la Biserica Precista din Târgu Ocna.
„Mulţumim domnului primar Victor-Laurențiu Neghina și domnului primar Cristian-Aurelian Ciubotaru pentru sprijinul acordat în desfășurarea acestui program cultural destinat comunităților oneștene și târgocnene!”, a transmis părintele protopop de Onești, Ioan Bârgăoanu. (S. D.)



.jpg)
