Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Concertul „După datini colidăm!” la Biblioteca Națională
La Biblioteca Națională din București are loc în această seară, de la ora 18:00, tradiționalul concert cu scop caritabil „După datini colidăm!”, aflat la ediția a 8-a. Vor cânta colinde, cântece religioase și alte compoziții specifice acestei perioade Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de arhidiaconul Mihail Bucă; Corul bărbătesc „Cantus Domini”, condus de arhidiaconul Răzvan-Constantin Ștefan, și artista Loredana Streche. Intrarea este liberă, iar accesul se va face începând cu ora 17:30. Concertul, organizat de Asociația Studenților Teologi Ortodocşi (ASTO), se desfăşoară la sediul Bibliotecii Naționale din București, Bd. Unirii nr. 22, sector 3.



.jpg)
