În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Concurs de creație lirică dedicat mamei la Brăila
Aşezământul social „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Brăila a găzduit sâmbătă, 16 martie, prima ediţie a Concursului judeţean de creaţie lirică „Îţi mulţumesc, mamă!”. Manifestarea face parte din calendarul activităţilor proiectului filantropic-educaţional cu acelaşi titlu, iniţiat de către Asociaţia Femeilor Creştin-Ortodoxe (AFCO) din Brăila, coordonat de către pr. Simeon Bănică, inspector eparhial, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. La concurs au participat 19 tineri, care au recitat creaţii proprii în faţa comisiei de jurizare prezidată de pr. inspector Simeon Bănică și alcătuită din prof. Victoria Ferescu (preşedintă AFCO Brăila), prof. Carmen Aldea (Liceul Pedagogic „D.P. Perpessicius” - Brăila) şi prof. Alexandrina Andronache (Şcoala Gimnazială Stăncuţa, judeţul Brăila). Din comisia de organizare şi desfăşurare a concursului a mai făcut parte şi prof. Liliana Stănescu (Liceul Teoretic „N. Iorga”, Brăila).
Premiul I a revenit elevei Ştefania Maria Bortan (clasa a 10-a, Liceul Teoretic „N. Iorga” - Brăila). Bianca Costea (clasa a 9-a, Liceul Teoretic „N. Iorga” - Brăila), iar Larisa Gurău (clasa a 9-a, Colegiul Tehnic „C.D. Neniţescu” - Brăila) a primit premiul al III-lea. Elevii au fost recompensaţi cu bani, icoane sfinţite şi cărţi de rugăciuni, oferite de Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” - Brăila. „Mulţumim din suflet părintelui paroh Ştefan Stan și preoţilor coslujitori ai acestei biserici pentru tot ajutorul dat în realizarea acestor activităţi de suflet pe care le-am proiectat împreună.
Mulţumirile noastre se îndreaptă şi către toţi tinerii participanţi la acest concurs, către părinţii și bunicii lor, care i-au crescut şi educat frumos, în spiritul valorilor creştine şi către profesorii care i-au coordonat şi îndrumat cu atenţie şi ne rugăm Domnului şi mai ales Maicii Sale să sporească darul ce l-au primit aceşti copii frumoşi la trup şi suflet”, ne-a declarat prof. Victoria Ferescu, președinta AFCO, filiala Brăila și vicepreședinte al comisiei de jurizare a concursului.