În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Concurs de eseu la istorie în Episcopia de Bălți
Episcopia de Bălți, în colaborare cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (Catedra de Științe Socio-umane și Asistență Socială), organizează Concursul de eseu la istorie, ediția a III-a: „Marea Unire din 1918: manifestări de conștiință, spiritualitate și cultură românească”.
Competiţia online este adresată elevilor de liceu și studenților interesați de istorie, care își fac studiile (sau locuiesc) în municipiul Bălți și în raioanele Briceni, Râșcani, Glodeni, Sângerei, Dondușeni, Soroca, Drochia, Edineț, Fălești, Florești şi Ocnița. Concursul se organizează pe două secțiuni: elevi de liceu (clasele IX-XII) şi studenți. Acesta se va desfășura în următoarele etape:
- Eseul se scrie de mână în volum de cel mult trei pagini (format A4), se fotografiază/ scanează și se depune electronic în perioada 7-21 noiembrie 2022, ora 24:00, la adresa de e-mail: istoriaromanilorconcurs@usarb.md. Se vor aprecia: originalitatea conținutului, competențele de analiză și sinteză a evenimentelor, faptelor, proceselor istorice şi concluziile argumentate.
- În 28 noiembrie 2022 vor fi anunțate rezultatele pentru prima etapă a concursului. Juriul va selecta cele mai bune zece lucrări pentru fiecare secțiune. Autorii acestor lucrări vor fi anunțați că au devenit laureați ai concursului și vor participa la etapa finală: interviul (online) va conține două întrebări generale referitoare la importanța istorică a evenimentelor din anul 1918.
- În 29 noiembrie 2022, ora 14:00, laureații vor fi invitați în videoconferință (aplicația Google meet - link-ul de participare va fi transmis pe adresa de e-mail a concurenților). Juriul urmează să acorde trei premii și trei mențiuni la fiecare categorie. Premiile constau în tablete educaţionale, bani şi seturi de cărți.
- Toți participanții vor primi pe adresa de e-mail diplome de participare, iar laureații diplome de performanță, în timp ce câștigătorilor li se vor oferi premii și diplome de excelență. Câștigătorii concursului urmează să fie premiați de către Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, în 1 decembrie 2022, ora 14:00, la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.