La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită, în seara zilei de 25 octombrie 2025, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Concurs de șah pentru copii în Parohia Tamași-Ilfov
Parohia "Sfântul Nicolae" din satul Tamaşi, comuna Corbeanca, județul Ilfov, a organizat pe 1 iunie un concurs de probleme șahiste pentru copiii din sat la care au participat mai mulți copii din localitate. Câștigătorilor li s-au oferit drept premiu cărți de șah, jocuri și o excursie de o zi pentru toți copiii.
Câștigătorii acestui concurs au fost: David Stancu (10 ani), Georgiana Nedelcu (6 ani), Marc Popescu (8 ani) și Darius Togan (8 ani).
Problemele propuse au fost variate, cele complicate făcând diferența între copii. În parohie se desfășoară din 2016 cursuri de șah prin purtarea de grijă a preoților Bogdan Ștefan Benchescu și Cosmin Manea, a învățătoarei Sica Stan și a specialistului Iulian Soare.



.jpg)
