La Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași a avut loc luni, 10 august, recepția lucrărilor de restaurare și consolidare a monumentului „Sala Gotică” și a gardului împrejmuitor al așezământului mon
Concurs de toacă în parohia Moreni
În apropierea bisericii parohiei Moreni, Protopopiatul Iaşi 2, va avea loc astăzi, de la ora 14:00, un concurs de toacă destinat copiilor şi tinerilor. În cadrul acestui eveniment, intitulat generic "Toaca în cer", se vor întrece 40 de participanţi din judeţul Iaşi. În partea a doua a concursului va avea loc un concert de cântări religioase. "Concursul este prilejuit de împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea parohiei. Prin această competiţie urmărim apropierea copiilor de biserică şi de activităţile din parohie", a spus pr. paroh Daniel Ţifui. Concursul este structurat pe trei secţiuni: superjuniori (copii cu vârsta între 3 şi 7 ani), juniori (copii cu vârsta între 8 şi 18 ani) şi seniori (participanţi cu vârsta peste 18 ani). (C.C.)



.jpg)
