În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Concurs european de proiecte inovante
Competiţia Innovact Campus Awards 2012, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Reims-Epernay, cu susţinerea Comisiei Europene, este deschisă tuturor studenţilor şi tinerilor cercetători europeni, în cadrul studiilor sau în afara acestora. Proiectele participanţilor pot fi în etapa de concepţie, în curs de realizare sau chiar deja lansate, printre finaliştii din ultimii trei ani numărându-se şi un student din Iaşi.
Concursul european Innovact Campus Awards 2012, deschis tuturor studenţilor şi tinerilor cercetători europeni, în cadrul studiilor sau în afara acestora, se derulează în cadrul Forumului european al start-up-ului inovant - Innovact organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Reims-Epernay cu susţinerea Comisiei Europene. Proiectele inovante propuse pot fi în etapa de concepţie, în curs de realizare sau deja lansate, beneficiile participării şi mai ales câştigării trofeului fiind extrem de importante. Astfel, vor avea parte de vizibilitate la nivel european, recomandări din partea experţilor şi un premiu în bani ce poate ajunge până la 5.000 de euro, fiind o adevărată rampă de lansare pentru tinerii novatori. La această competiţie europeană anuală, ajunsă la a 10-a ediţie, vor fi primite candidaturile, în nume propriu sau în echipă, până în data de 20 februarie 2012. "Juriul, constituit din manageri, jurnalişti, cercetători veniţi din toată Europa, va premia candidaţii care demonstrează, prin proiectul lor, că au imaginaţie şi spirit novator, indiferent de produsul sau domeniul de activitate propus", informează organizatorii. În ultimii ani, trei români, doi din Braşov şi unul din Iaşi, au fost selecţionaţi pentru această finală. Dosarele de candidatură se pot descărca, în engleză sau franceză, de pe site-urile www .verbatim-communication.fr sau www.innovact.com, candidaturile împreună cu proiectul vor fi trimise la adresa dahvia .ouadia@aef.info până la data limită de 20 februarie 2012. La ediţia de anul trecut, din cele 170 de dosare cu proiecte novatoare depuse de candidaţi provenind din 27 de ţări europene, au fost selecţionate 30 pentru finală, acestea reprezentând ţări precum Belgia, Croaţia, Franţa, Germania, Marea Britanie sau România, patru proiecte fiind, de altfel, premiate. Marele premiu a fost adjudecat de proiectul Stery-Hand, prezentat de Tamàs Haidegger (Ungaria), care propune un echipament permiţând măsurarea gradului de sterilizare a mâinilor chirurgilor înainte de intrarea în sala de operaţie. Au mai fost acordate premii pentru un instrument profesional de monitorizare online, bazat pe inteligenţa colectivă, o metodă de obţinere a unor produse prebiotice inovante, dar şi pentru o soluţie de depistaj precoce a cancerului cu ajutorul peptidelor RGD, printr-un diagnostic urinar.