De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Concurs interdisciplinar pentru elevii din Eparhia Severinului
La Drobeta-Turnu Severin s-a desfăşurat sâmbătă, 14 martie, etapa judeţeană a concursului interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească“. Competiţia şcolară a fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, cu implicarea catedrelor de religie şi de limba şi literatura română. La concurs s-au înscris 78 de elevi de la majoritatea şcolilor din judeţ. Prof. Dana Săftoiu, inspector de religie în cadrul ISJ Mehedinţi şi unul dintre organizatorii evenimentului, a mărturisit că numărul celor care aleg să participe la acest concurs creşte considerabil de la an la an: „Între cele două discipline există o compatibilitate. Elevii care sunt foarte buni la limba şi literatura română au şi fundamente creştine pe care reuşesc să le valorifice în cadrul subiectelor rezolvate. Acest lucru este dovedit de lucrările lor. Sunt lucrări foarte interesante, foarte frumoase. Deşi este doar la nivelul gimnazial, acest concurs a căpătat o greutate şi constat cu bucurie că, de la an la an, sunt tot mai numeroşi elevii care îşi doresc să îmbine această parte de cultură teologică cu exprimarea în limba română“.
Tematica de anul acesta a concursului interdisciplinar s-a înscris în genericul „Frumuseţea sacră a lumii“ şi s-a desfăşurat pe două niveluri. Pentru clasele V-VI tema a fost „Natura între cer şi pământ“, iar pentru clasele VII-VIII, „Omul între sacru şi profan“.
Fiecare dintre elevii participanţi s-a pregătit temeinic pentru a-şi demonstra abilităţile de interpretare a mesajului sacru şi a textului literar. Mulţi dintre ei sunt şi olimpici la religie ori la alte discipline şcolare.
Pentru Teodora Maria Sîrbulescu, de la Colegiul Naţional Traian, religia transcende dimensiunea teoretică şi devine un mod de viaţă: „Nu este pentru prima dată când particip. Am mai participat şi anul trecut, obţinând locul al III-lea, iar săptămâna trecută am participat la olimpiada de religie, calificându-mă la faza naţională. Pentru mine religia este un mod de viaţă, un mod de a trăi şi o consider foarte importantă. Cred că fiecare copil ar trebui să găsească în Dumnezeu acea pace lăuntrică, să meargă la biserică şi să-L descopere, pentru că nimic nu este mai important în lumea aceasta decât credinţa“.
În urma evaluării lucrărilor, cei doi elevi care vor obţine punctajul maxim, câte unul de la fiecare nivel, vor participa la etapa naţională a concursului interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească“, ce se va desfăşura în localitatea Vânători din judeţul Neamţ. (Cătălin Cernătescu)