În această seară, 15 octombrie, începând cu ora 20:00, racla Sfântului Paisie de la Sihăstria a fost dusă înapoi la Mănăstirea Sihăstria din jud. Neamț, iar moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost
Concurs judeţean de religie în Prahova
Elevii prahoveni din clasele V-XII au participat sâmbătă, 26 mai, la a V-a ediţie a Concursului judeţean de religie "Flori în grădina Ortodoxiei". Mai multe detalii ne-a transmis Radu Elena Laura, profesoară de religie în cadrul Şcolii "Grigore Moisil" din Ploieşti. "La concurs s-au înscris aproximativ 100 de elevi de gimnaziu şi liceu pentru secţiunile: creaţie literară (eseu), creaţie plastică (pictură, grafică), interpretare (cântec religios, poezie, scenetă). Tematica concursului a fost dedicată Anului omagial al Sfintei Taine a Maslului şi al îngrijirii bolnavilor. Organizatorii au oferit mai multe premii I pentru cele trei secţiuni, dar şi diplome de participare tuturor elevilor". Concursul a fost organizat, cu binecuvântarea Protoieriei Ploieşti, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, în colaborare cu Şcoala "Grigore Moisil" din Ploieşti. (I.B.)



.jpg)
