În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Concurs naţional de cercetări pedagogice în domeniul educaţiei religioase
Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic şi Facultatea de Teologie Ortodoxă, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba şi Consiliul Judeţean Alba, organizează ediţia a VIII-a a Concursului naţional de cercetări pedagogice în domeniul educaţiei religioase şi al educaţiei morale "Pentru Şcoala de Mâine". "Concursul are ca obiective: reafirmarea importanţei cercetărilor educaţionale pentru dezvoltarea învăţământului, în relaţie cu provocările societăţii moderne, aflată într-o dinamică accelerată; stimularea cadrelor didactice spre iniţierea de cercetări în domeniul educaţional şi spre valorificarea rezultatelor acestora în diferite contexte; crearea unui cadru de prezentare şi valorificare a cercetărilor pedagogice întreprinse de către cadrele didactice din ţară; realizarea unei baze de date la nivel naţional cu cercetări întreprinse în domeniul educaţional; dezvoltarea unui cadru instituţional de sprijin ştiinţific pentru profesorii care desfăşoară cercetări educaţionale, inclusiv în contextul realizării unor lucrări metodico-ştiinţifice elaborate în vederea acordării gradului didactic I", a precizat iniţiatorul concursului, pr. lect. univ. dr. Dorin Opriş, de la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia.
Concursul se adresează cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar. Sunt acceptate cercetări pedagogice realizate în domeniul educaţiei religioase şi al educaţiei morale de către profesori, diriginţi etc. Cercetările vor fi trimise până la data de 11 decembrie 2015, pe adresa de e-mail: educatia_religioasa2004@yahoo.com. În structura lucrărilor este important să se regăsească: ipoteza cercetării, prezentarea investigaţiei întreprinse, analiza şi interpretarea datelor, concluzii ale cercetării. Comisia de jurizare va fi formată din specialişti în domeniul ştiinţelor educaţiei şi al teologiei. Rezultatele concursului vor fi publicate în data de 17 decembrie 2015.