Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Concurs naţional de creaţie la Sântana
Marţi, 18 decembrie, în sala de festivităţi a Primăriei oraşului Sântana, judeţul Arad, a avut loc vernisarea expoziţiei cu lucrările prezentate în cadrul Concursului naţional "O, ce veste minunată!", concurs care a reunit preşcolari şi elevi din ciclul primar, din unităţi de învăţământ din întreaga ţară inclus în calendarul activităţilor educative ale MECTS.
Concurenţii au prezentat exponate la următoarele secţiuni: pictură, felicitări, ornamente de Crăciun şi icoane. Organizatorii acestei activităţi au fost Grupul Şcolar Sântana, în parteneriat cu Sectorul educaţional al Arhiepiscopiei Aradului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Casa Corpului Didactic Arad şi Primăria oraşului Sântana. Prin această acţiune, în preajma sărbătorilor de Crăciun, organizatorii au urmărit implicarea copiilor şi a cadrelor didactice în exprimarea valorilor morale ce transcend timpul şi spaţiul. Ca şi în anii precedenţi, acţiunea s-a bucurat de un deosebit interes, deopotrivă din partea copiilor şi a dascălilor, la ediţia din acest an fiind implicaţi în program 500 de cadre didactice, cu peste 2.000 de lucrări ale copiilor. La vernisajul expoziţiei concursului au participat oficialităţi locale, conducerea Grupului Şcolar Sântana, preoţii parohiilor din oraş şi din alte parohii, cadre didactice, părinţi şi mulţi copii. Arhiepiscopia Aradului, partener în acest proiect, a fost reprezentată de către pr. Flavius Petcuţ, protopop al Aradului, care a transmis cuvântul de felicitare şi binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Timotei, Arhiepiscop al Aradului, atât organizatorilor, cât şi participanţilor. La rândul lor, cadrele didactice care au asigurat întreaga parte logistică şi de organizare: Cornelia Pamfiloiu, Lucia Pelinari, Nicoleta Rotar, Monica Nadiu, au exprimat chiriarhului mulţumiri pentru sprijinul moral acordat desfăşurării acestei activităţi, Primăriei Sântana pentru spaţiul alocat, precum şi tuturor cadrelor didactice şi copiilor din întreaga ţară pentru munca depusă în realizarea lucrărilor. În final, corurile de copii ale Grupului Şcolar au încântat auditoriul cu minunate colinde pregătite de profesorii de religie Roxana Grecu, Pavel Grecu, Ioan Geoldeş.



.jpg)
