În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Concursul de colinde „Steaua ce ne-a răsărit”
La Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti s-a desfăşurat ieri, 11 decembrie 2015, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Concursul „Aghia Trias”, aflat la cea de a 2-a ediţie interpretarea de colinde şi la a 7-a ediţie de la organizarea lui. Anul acesta, la concursul de colinde intitulat „Steaua ce ne-a răsărit”, au participat 8 grupuri psaltice, aferente celor 8 clase ale Seminarului Teologic Ortodox din Capitală.
Premiul I a fost obţinut de grupul psaltic al clasei a XII-a B, dirijat de elevul Nicolae Jerdea, premiul al II-lea a fost obţinut de grupul psaltic al clasei a X-a B, dirijat de elevul Alexandru Dragomir, iar premiul al III-lea a fost obţinut de grupul psaltic al clasei a XI-a B, dirijat de elevul Andrei Gabriel Ciorâţă. De asemenea, a fost acordat şi un premiu special, pentru cel mai bun dirijor, elevului Alexandru Dragomir, de la clasa a X-a B. „Repertoriul de concurs a fost alcătuit dintr-o piesă obligatorie pentru toate cele 8 grupuri psaltice ale seminarului, «Fecioara astăzi», pe glasul al III-lea, şi încă două colinde din tradiţia muzicală bizantină. Criteriile de jurizare ale acestui concurs cuprind mai multe aspecte, care urmăresc intonaţia, omogenitatea, fidelitatea stilistică (ce reprezintă cel mai important criteriu) şi, bineînţeles, impresia artistică generală. Premiile au constat în diplome şi bani”, ne-a declarat arhid. dr. Răzvan Constantin Ştefan, profesor de muzică bisericească la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul”.
Comisia de jurizare, prezidată de prof. dr. Ahileas Haldeakis, de la Universitatea de Stat din Atena, a fost alcătuită din cei trei profesori de muzică ai seminarului: pr. prof. dr. Marian Colţan; arhid. prof. dr. Răzvan Constantin Ştefan şi ierod. prof. Nifon Constantin. „Sunt pentru a doua oară prezent la o ediţie a acestui concurs organizat de seminarul teologic în calitate de reprezentant al Universităţii de Stat din Atena, dar şi ca reprezentant al lumii muzicale psaltice greceşti, iar acest lucru este pentru mine o mare bucurie. Consider că tinerii sunt viitorul Bisericii noastre Ortodoxe şi viitorul muzicii bizantine. Nicăieri în lume nu există un alt spaţiu, o altă ţară care să aibă un aşa ataşament faţă de muzica bizantină şi, în special, un ataşament al tinerilor faţă de această muzică. Acest lucru îl mărturisesc public şi la cursurile mele pe care le ţin studenţilor şi spun că românii sunt pionieri în dragostea pe care o au faţă de muzica bizantină”, a spus prof. dr. Ahileas Haldeakis, de la Universitatea de Stat din Atena.