Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Concursul de religie pentru copii „Credinţă şi cultură” la Galaţi
Parohia „Dimitrie Cantemir” din Galaţi, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, se pregăteşte de hram. Fiind situată în cartierul de locuinţe ANL cu acelaşi nume din Galaţi, parohia este formată din familii tinere cu copii. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos şi prin implicarea părintelui paroh Adrian Portase, pe 24 octombrie, în contextul Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, la capela parohială s-a desfăşurat concursul pe teme de religie pentru copii „Credinţă şi cultură”, ediţia a III-a, sub genericul „Biruinţa Sfintei Cruci – întărirea credinţei ortodoxe”.
Tinerii concurenţi, în mare parte copii participanţi la programul catehetic naţional „Hristos împărtăşit copiilor”, au pregătit şi susţinut eseuri, compuneri şi poezii cu această temă, după care au prezentat aspecte cu privire la viaţa Sfântului Dimitrie cel Nou şi opera lui Dimitrie Cantemir. În urma susţinerii creaţiilor literar-religioase, comisia de jurizare, alcătuită din profesori de religie, a stabilit ierarhia finală. Câştigătorii vor fi premiaţi duminică, la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, în cadrul Sfintei Liturghii de hram. La final, cei prezenţi au vizionat filmul documentar „Viaţa şi minunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou” realizat de către Trinitas TV.
Manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, hramul bisericii parohiale, au debutat cu organizarea unui pelerinaj la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou de la Catedrala patriarhală din Bucureşti, pe 19 octombrie, a continuat cu acţiuni filantropice şi slujbe specifice (Taina Sfântului Maslu, Agheasma mică) şi va culmina cu Sfânta Liturghie de hram, săvârşită în sobor, urmată de agapa frăţească.
Parohia „Dimitrie Cantemir” din Galaţi este cea mai tânără comunitate parohială din municipiu. Ea a fost înfiinţată la 1 februarie 2009, ca urmare a înmulţirii numărului de credincioşi prin extinderea de blocuri ANL în noul cartier „Dimitrie Cantemir”. Sfintele slujbe se săvârşesc într-un cort militar, amenajat după putere, de credincioşi.