„Marșul pentru viață” a fost organizat sâmbătă, 29 martie, în mai multe localități din Arhiepiscopia Iașilor. Tema ediției din acest an a fost „Fiecare om contează”. La Iași, un număr
Concursul judeţean „Credinţa văzută prin ochii lui Mihai Eminescu”
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Mureș a găzduit duminică, 26 ianuarie, premierea participanților la concursul județean de creație „Credința văzută prin ochii lui Mihai Eminescu”, ediția a IV-a, dedicat elevilor din județul Mureș. Concursul a fost organizat de Arhiepiscopia Alba Iuliei, prin Departamentul de tineret și Biroul de cateheză - Structura pentru județul Mureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Mureș.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, un sobor de preoți, sub protia pr. Oliviu Botoi, consilier cultural al eparhiei, a săvârşit slujba Parastasului pentru poetul Mihai Eminescu. La eveniment au fost prezenţi prof. Paula Maria Dărăban, inspector școlar general al ISJ Mureș, și demnitari din Parlamentul României.
Gazda evenimentului și inițiatorul concursului, pr. Silviu Jimborean, inspector de tineret pentru județul Mureș în cadrul Eparhiei Alba Iuliei, a adresat mulţumiri celor implicaţi în acest eveniment, iar pr. Oliviu Botoi a transmis cuvântul de binecuvântare și felicitare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.
Aproape 700 de elevi participanți de la unități de învățământ din toate protopopiatele județului Mureș, dar și din județele Alba, Cluj, Bistrița-Năsăud, Vaslui, Iași, Ilfov, precum și din Republica Moldova, sub îndrumarea a peste 150 de cadre didactice și a preoților parohi, au transmis lucrări încadrate în cele patru secțiuni ale concursului: eseu, interpretare-recitare, interpretare muzicală și desen. Juriul a acordat aproximativ 300 de premii și mențiuni și diplome de participare.