La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Concursul naţional de miniproiecte, etapa eparhială
Parohia „Sfântul Gheorghe“-Griviţa, Protopopiatul Sector 1 Capitală, va reprezenta Arhiepiscopia Bucureştilor la etapa naţională a Concursului naţional de miniproiecte cu caracter misionar-filantropic „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“. Miniproiectul câştigător la nivel eparhial este „Noi şi voi pentru cei aflaţi în nevoi“.
La nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor, etapa eparhială a Concursului naţional de miniproiecte cu caracter misionar-filantropic „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“ a avut loc în perioada 20-30 aprilie şi a fost organizată de Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor. „Comisia de examinare a fost alcătuită din diac. Adrian Oancea, inspector eparhial la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul, Eugen Bucur, inspector eparhial la Sectorul social-filantropic şi misionar şi responsabil cu activitatea social-filantropică, şi Rodica Petcu, profesor de religie în cadrul Liceului «Horia Hulubei» din Măgurele, judeţul Ilfov. La evaluarea proiectelor s-a ţinut cont de modalitatea de promovare a evenimentului, instituţiile implicate, gradul de angajare, mărturiile beneficiarilor, numărul de copii implicaţi în activităţi de ajutorare a semenilor aflaţi în suferinţă, impactul miniproiectelor asupra beneficiarilor şi asupra comunităţii locale, precum şi reflectarea evenimentului în presa locală şi naţională. În urma examinării, locul I a fost acordat Parohiei «Sfântul Gheorghe»-Griviţa, Protopopiatul Sector 1 Capitală, locul al II-lea Parohiei «Sfântul Nicolae»-Ghica, Protopopiatul Sector 3 Capitală, iar locul al III-lea Parohiei Teşila I, Protopopiatul Câmpina.
Premierea câştigătorilor primelor trei locuri de la etapa eparhială va avea loc duminică, 17 mai 2015, la Catedrala Mitropolitană «Sfântul Spiridon»-Nou“, a precizat Cristinel Rusu, inspector eparhial în cadrul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Etapa eparhială a fost precedată de evaluarea miniproiectelor participante la etapa pe protopopiat. „Pentru faza pe protopopiat s-au înscris mai multe echipe alcătuite din preotul parohiei respective, profesorul de religie şi mai mulţi tineri cu vârsta cuprinsă între 7 şi 17 ani, implicaţi în programul catehetic «Hristos împărtăşit copiilor». În perioada 30 martie - 3 aprilie 2015, au avut loc evaluarea şi premierea celor mai bune trei proiecte la nivel de protopopiat, rezultatele fiind transmise către Centrul eparhial, pentru înscrierea lor la faza eparhială. Concursul naţional de miniproiecte cu caracter misionar-filantropic «Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu» a început în data de 15 decembrie 2014 şi se încheie în ziua de 21 mai 2015, la Catedrala Patriarhală. Acest concurs se desfăşoară cu aprobarea Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu prilejul «Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi» şi al «Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii», şi are drept scop cultivarea dragostei faţă de semeni şi educarea copiilor pentru ajutorarea celor aflaţi în suferinţă“, a mai explicat inspectorul eparhial Cristinel Rusu.