În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Concursul Național „Icoana ortodoxă - lumina credinței” în Patriarhia Română
Patriarhia Română, prin sectoarele cultură, pictură și restaurare, respectiv teologic-educațional, organizează în perioada 1 martie - 31 decembrie 2023 a 12-a ediție a Concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, dedicat Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești.
Ediția din acest an a competiției se va desfășura pe trei secțiuni. Participanții la prima secțiune dedicată icoanei pe lemn vor trebui să realizeze o compoziție cu dimensiunile 100x50 cm, tehnica tempera pe lemn, cu Maica Domnului cu Pruncul, având în jur sfinți imnografi și cântăreți bisericești înscriși în calendarul creștin ortodox, se arată pe site-ul patriarhia.ro.
Concurenții înscriși la a doua secțiune, miniatură, vor realiza două pagini de manuscris, format A3 (două file A4 față în față), care vor conține text și imagine, ilustrând fragmente din Canonul Sfântului Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei, cu teme atât din Vechiul, cât și din Noul Testament. Ca sursă principală de inspirație este indicată arta manuscrisului bizantin de secol X-XIV, care combină creativ textul cu ilustrația miniaturală. Lucrările de la această secțiune vor fi prezentate pe suport de hârtie, fără ramă sau paspartu.
Cea de-a treia secțiune este dedicată proiectului desenat. Concurenții vor realiza proiectul unei strane și al unui analog, prevăzute cu elemente decorative și simbolice, reprezentări figurative. Proiectul va fi realizat cu cote, în diferite secțiuni, astfel încât să poată fi executat ulterior, participanții fiind îndemnați să urmărească realizarea acestora în tehnici combinate: sculptură, pictură, policromie. Lucrările de la această secțiune vor fi prezentate pe două planșe A3, tehnică mixtă (desen, acuarelă), fără ramă sau paspartu.
Concursul din acest an urmează următorul calendar. Începând cu 1 martie au loc anunțarea și popularizarea concursului. Înscrierea candidaților se va face în perioada 28 august - 1 septembrie, urmând ca lucrările lor să fie evaluate în perioada 11-15 septembrie 2023. Premierea câștigătorilor se va face luni, 13 noiembrie 2023, în cadrul Conferinței naționale „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească”, găzduită de Palatul Patriarhiei. De asemenea, lucrările câștigătoare vor face parte din expoziția „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, ediția a 12-a, organizată în perioada 13-20 noiembrie 2023 în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, expoziție care va fi continuată în perioada 24 noiembrie - 31 decembrie 2023 la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.