Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Conferinţă cu tinerii din sectorul 5 Capitală
La Biserica „Sfânta Treime“ - Ghencea din Bucureşti, s-a desfăşurat joi, 19 martie, conferinţa „Postul şi cântările bisericeşti prepascale“.
Aceasta a fost organizată de Liga Tineretului Creştin Ortodox Român (LTCOR) - filiala sector 5, în colaborare cu Protopopiatul Sector 5 Capitală.
În cadrul evenimentului, diac. Ştefan Iftene, preşedinte LTCOR - filiala sector 5, a susţinut un referat despre importanţa postului în viaţa creştinilor. Evenimentul a fost marcat şi de prezenţa Grupului psaltic „Evloghia“, care a susţinut un recital de muzică bizantină, prin care a fost transmisă starea de pocăinţă pe care creştinii o cultivă în această perioadă. Membrii grupului psaltic, dirijat de pr. Marius Militaru, au interpretat următoarele cântări bisericeşti: „Suflete al meu“, glas 2, de Daniil Protopsaltul; „Cu noi este Dumnezeu“, glas 6 - aghioritic; „De tine se bucură“, glas 8, de Anton Pann; Tripesneţ, Canonul zilei de marţi, Săptămâna Mare, glas 6, de Dimitrie Suceveanu. „Cântările prepascale sau cântările din perioada Triodului sunt diferite de celelalte cântări bisericeşti din timpul anului, pentru că ele evidenţiază duhul pocăinţei, duh trăit de compozitorii acestor cântări, pentru a întâmpina sfânta şi slăvita Înviere a Domnului Hristos. Sfinţii Părinţi acordă o importanţă deosebită tineretului, iar noi, prin Liga Tineretului Creştin Ortodox Român, vrem să păstrăm această tradiţie patristică, să promovăm credinţa creştină şi spiritualitatea noastră ortodoxă în duhul Sfinţilor Părinţi“, a spus diac. Ştefan Iftene, preşedinte LTCOR - filiala sector 5.
Conferinţa cu tema „Postul şi cântările bisericeşti prepascale“ a fost moderată de pr. Vasile Dumitru, protoiereul Protopopiatului Sector 5 Capitală. „Un bun creştin, în timpul Postului Mare, trebuie să se pregătească duhovniceşte. De aceea, încă din prima zi a postului, el trebuie să omoare pornirile trupului. Tinerii dintotdeauna au fost dornici să cunoască tot mai mult şi am văzut că, mai ales în perioada aceasta de post, ei doresc să se implice în viaţa liturgică şi îşi dau seama că trebuie să respecte în viaţa lor şi recomandările Bisericii, tocmai pentru a face un exerciţiu de voinţă. La fel ca un sportiv, care nu ajunge la performanţă dacă nu exersează zi de zi, tânărul nu poate să ajungă la performanţă în ceea ce priveşte viaţa duhovnicească dacă nu începe de la puţin la mult. Am convingerea că tinerii de astăzi vor reuşi acest lucru şi vă mărturisesc faptul că sunt foarte mulţi tineri care vin la biserică, tineri care îşi doresc să ţină posturile şi sunt mulţi părinţi tineri care îşi aduc copilaşii la împărtăşit în fiecare duminică şi săr-bătoare“, ne-a declarat pr. protopop Vasile Dumitru.
Tinerii din Protopopiatul Sector 5 Capitală vor organiza în perioada următoare întâlniri similare, la care vor lua parte personalităţi din lumea bisericească.