Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Conferinţă despre căsătorie la Râmnicu Vâlcea
Joi, 14 aprilie, în Sala Filarmonicii de Stat "Ion Dumitrescu" din Râmnicu Vâlcea, a avut loc ultima conferinţă duhovnicească din seria întâlnirilor duhovniceşti ce se desfăşoară în Arhiepiscopia Râmnicului pe perioada Postului Mare, în cadrul proiectului "Omul între Taina Botezului şi Împărăţia lui Dumnezeu". Evenimentul a fost organizat la iniţiativa Preasfinţitului Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, de către Biroul de Catehizare a Tineretului din cadrul Eparhiei Râmnicului şi ASCOR, filiala Râmnicu Vâlcea, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. Prelegerea cu tema "Căsătoria, iubire şi suferinţă într-o societate secularizată" a fost susţinută de părintele Nicolae Tănase de la Parohia Valea Plopului, judeţul Prahova. Conferinţele duhovniceşti, organizate pe perioada Postului Mare în Arhiepiscopia Râmnicului, sub genericul "Omul între Taina Botezului şi Împărăţia lui Dumnezeu", se înscriu în contextul proclamării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2011 ca "An omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii".



.jpg)
