Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit în audiență astăzi, 8 octombrie 2026, în Salonul „Sfinții Români” al Reședinței Patriarhale din București, o delegație a Vicariatului Timocului, din cadrul Episcopiei Dacia Felix, condusă de părintele vicar eparhial Boian Alexandrovici.
Conferinţă despre libertate la Roman
Joi, 3 octombrie, în sala de festivități a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman, părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și profesor al instituției romașcane de învățământ seminarial, a susținut în fața elevilor o prelegere cu tema „Tânărul în căutarea libertății”.
Evenimentul a constituit un preambul excelent pentru sărbătorirea Zilei Internaționale a Educației (5 octombrie), dar mai ales pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoare a Centrului eparhial din Roman, precum și a seminariștilor romașcani. Înconjurat de elevii seminarului, părintele vicar a expus o serie de considerații cu privire la dezvoltarea personală a tânărului de astăzi. Prelegerea a atins și subiecte precum depresia, anxietatea, excesele juvenile, părintele recomandând ca remediu pentru toate acestea căutarea unui duhovnic iscusit.
La conferință au participat profesorii și elevii Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”, iar manifestarea s-a organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.



.jpg)
