Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Conferinţă duhovnicească la Galaţi
În calendarul manifestărilor cultural-misionare ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos din Postul Mare s-a numărat şi organizarea, în seara zilei de 19 aprilie, a conferinţei duhovniceşti intitulate „Binele şi Bunătatea – câteva locuri din Filocalie şi unele date recente din neuroştiinţe despre roadele spirituale şi beneficiile medicale ale bunătăţii”, susţinută de diac. dr. Sorin Adrian Mihalache, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.
Evenimentul s-a desfăşurat în Amfiteatrul „Prof. univ. ing. Constantin Năstase” din cadrul Facultăţii de Inginerie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, în faţa unui elevat şi numeros public format din profesori universitari de la diferite facultăţi, profesori de religie, elevi seminarişti, studenţi teologi, dar şi simpli credincioşi.
Dezbaterile au fost deschise de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a creionat în câteva cuvinte principalele repere culturale şi ştiinţifice din viaţa şi activitatea părintelui diacon Sorin Adrian Mihalache.
Conferenţiarul a dezvoltat tema propusă pe frontiera dintre ştiinţă şi teologie, subliniind aportul neuroştiinţelor pentru înţelegerea diferitelor stări sufleteşti, a dificultăţilor vieţii şi a momentelor de derută şi cădere cu care se confruntă omul modern. Dialogul dintre argumentele medicinei moderne, ale fizicii cuantice şi ale altor ştiinţe, cu argumentele filocalice, a creat premisele unor noi dezbateri, pe teme asemănătoare, în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Conferinţa s-a încheiat cu o serie de întrebări adresate invitaţilor de către publicul prezent în sală. Evenimentul a fost rodul unei cooperări de excepţie dintre Arhiepiscopia Dunării de Jos, Asociația Părinți pentru Ora de Religie, Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România, filiala Galați, Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor” şi ProVita Galaţi.