Studenţii teologi, seminariştii şi elevii de la mai multe licee albaiuliene au participat la conferinţa inedită pe marginea temei „Valentine's Day şi provocările contemporane ale sexualităţii“, organizată în Aula Mare a Facultăţii de Teologie din Alba Iulia.
Conferinţa a debutat cu referatul pr. prof. univ. dr. Emil Jurcan, decanul Facultăţii de Teologie, intitulat „Lupercalia - sexualitatea criptică din spatele zilei Sfântului Valentin“, care, după o abordare istorică a contextului vieţii Sfântului Valentin, a schiţat o perspectivă comparată de istoria religiilor între sărbătoarea Sfântului Valentin şi Lupercalia, sărbătoarea romană păgână apropiată ca dată. Finalul prelegerii a fost rezervat analizei semnificaţiilor celor două sărbători în actualitate, subliniindu-se faptul că sărbătoarea creştină a degenerat dintr-una a iubirii, a frumuseţii şi curăţiei vieţii creştine într-una a sexualităţii, a erotizării şi bagatelizării sentimentului suprem al dragostei.
Lect. univ. dr. Georgeta Orian de la Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii „1 Decembrie 1918“ Alba Iulia a conferenţiat pe tema „Dragobete - semnificaţii mitice şi simbolice“, în care a evidenţiat traseul migrării între Dragobete (24 februarie), o contraofensivă autohtonă la „Valentine's Day“, şi recent importata sărbătoare occidentală a Sfântului Valentin (14 februarie).
O altă prelegere s-a referit la „Educaţia sexuală în şcoli“, structurată pe trei capitole: aspecte istorico-juridice (în plan naţional şi european), analiza conţinuturilor programei „Educaţie pentru sănătate“ şi aspecte pedagogice şi psihologice. Au fost înfăţişate câteva repere ale evoluţiei proiectului „Educaţie pentru sănătate“, introdus ca disciplină opţională în 2004, şi care în ultimii ani se doreşte a fi statuat ca obligatoriu în şcolile româneşti. Tot aici au fost exemplificate câteva rezoluţii din spaţiul european care presează în direcţia introducerii obligatorii a educaţiei sexuale începând cu clasele primare şi au fost oferite exemple negative, chiar eşecuri ale acestei practici în unele state occidentale. Analiza conţinuturilor programei disciplinei a relevat existenţa unor grave erori ştiinţifice şi pedagogice, prin generalizări periculoase, prin prezentarea inexactă şi incompletă a riscurilor presupuse de diferite măsuri contraceptive şi, mai ales, prin catalogarea ca normale a unor deviaţii de comportament sexual, printre care şi homosexualitatea. Finalul a fost rezervat evidenţierii câtorva aspecte psihologice, de abordare particulară a copilului şi adolescentului, care sunt neglijate în programa în discuţie. Analiza s-a dorit un semnal de alarmă faţă de elementele deficitare ale programului „Educaţie pentru sănătate“, care, pentru a deveni obligatoriu, se impune a fi revizuit.
Îndemn la o viaţă curată
Psihologul Mirela Ghircău, de la Centrul de Sănătate Mintală pentru Copii şi Adolescenţi Alba Iulia, a prezentat referatul „Dragoste sau sex?“, subliniind diferenţele între dragoste şi sex. Pr. lect. univ. dr. Lucian Colda, de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, a prezentat referatul „Valoarea trupului în teologia Sfinţilor Părinţi“, iar teologul Alexandru Covaci, reprezentant al Fundaţiei „Arsenie Boca“, filiala Alba Iulia, a prezentat, sub genericul „Studiu de caz: feedback-ul educaţiei sexuale în şcolile din Alba Iulia“, experienţa sa de voluntar în cadrul unui program naţional de responsabilizare a tinerilor faţă de debutul vieţii sexuale. Acesta a împărtăşit încrederea în posibilitatea recuperării valorilor morale în rândul generaţiilor tinere, cu condiţia de a nu-i judeca pripit pe adolescenţi, ci de a-i apropia, de a le oferi şansa înţelegerii drepte a lucrurilor.
Conferinţa s-a încheiat cu răspunsuri la întrebările adresate din public şi cu intervenţii ale unor dascăli de teologie albaiulieni, care au adresat tinerilor prezenţi îndemnul la o viaţă curată, trăită în castitate şi în bucuria relaţiei cu cel iubit, după modelul definit magistral de părintele Arsenie Boca: „feciorie până la căsătorie şi fidelitate până la moarte“.