În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Conferință pastorală în Protoieria Sector 2 Capitală
Clericii din Protoieria Sector 2 Capitală s-au reunit marți, 2 iulie, în conferință pastorală la Casa Academica a Centrului cultural-misionar „Familia” al Patriarhiei Române, din localitatea Pantelimon. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment a fost părintele Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Au participat părintele vicar eparhial Aurel Mihai, consilieri și inspectori eparhiali, protoierei din eparhie, clerici din protoierie, reprezentanți ai autorităților locale în frunte cu Mugur Mihai Toader, primarul Sectorului 2 și viceprimarul Dan Cristian Popescu.
Cu acest prilej, părintele Ioan Popescu a fost felicitat pentru activitatea de protoiereu desfășurată până la 30 iunie, iar părintele Mihai Cristian Popescu, parohul Bisericii „Doamna Oltea” din București, a fost instalat protopop. „În Protoieria Sector 2 Capitală există o colaborare foarte bună cu autoritățile locale, lucru foarte frumos și de apreciat. În al doilea rând, există o mulțime de activități. Foarte multe dintre parohiile unde slujiți au trecut prin ample lucrări de refacere și restaurare a bisericilor și desfășoară numeroase activități din punct de vedere social-filantropic, catehetic și pastoral-misionar. Acesta este un aspect pozitiv și îndrăznesc să spun că un rol important l-a avut în acest demers părintele protopop Ioan Popescu, care prin experiență și vivacitate a reușit să impulsioneze lucrurile. De aceea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în ședința Permanenței Consiliului eparhial din 25 iunie, a aprobat pentru prima dată să se acorde părintelui Ioan Popescu de la Parohia Icoanei titlul de protopop onorific cu atribuții de consultare și de reprezentare la Protoieria Sector 2 Capitală începând cu data de 1 iulie”, a spus părintele consilier eparhial Dumitru Ștefănescu.
În continuare, consilierul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor l-a prezentat pe noul protoiereu al Protopopiatului Sector 2 Capitală. „Protoiereul are o responsabilitate foarte mare. Trebuie să supravegheze și să vegheze asupra întregii activități din fiecare unitate de cult a protopopiatului, să fie o persoană foarte echilibrată, corectă, onestă, să păstreze un echilibru pentru îndreptarea lucrurilor care trebuie îndreptate și să ofere un exemplu bun la parohia unde slujește. Protopopul trebuie să fie un cleric care desfășoară o activitate frumoasă în cadrul parohiei, să aibă o relație bună cu autoritățile locale și cu ceilalți clerici din protopopiat, să fie respectat și să ofere un exemplu bun. Consider că părintele Mihai Cristian Popescu îndeplinește aceste criterii”, a spus părintele Dumitru Ștefănescu.
Din partea clericilor protoieriei, părintele protopop onorific Ioan Popescu și părintele protopop Mihai Cristian Popescu au primit câte un buchet de flori și o cruce pectorală.